Raportul qEEG: cum îl citești

Raportul sosește ca un document de zeci de pagini: capete desenate de sus, colorate în roșu, galben, verde și albastru, tabele cu sute de cifre și un vocabular nou, de la „putere relativă" la „coerență". Prima reacție a multor oameni este să caute roșul și să se întrebe ce este stricat.

Este cel mai firesc mod de a citi documentul și, în același timp, cel mai greșit. Un raport qEEG nu este o listă de defecte. Este o comparație statistică între activitatea electrică a creierului tău și cea a unui grup de referință, iar culorile arată distanța față de medie, nu gravitatea. Ghidul de mai jos explică ce conține raportul, cum se citesc hărțile și unde se opresc concluziile care pot fi trase din ele.

Pe scurt

• Raportul compară înregistrarea ta cu o bază de date normativă, adică cu persoane de aceeași vârstă. Culorile arată cât de departe ești de media grupului, exprimat în scoruri z.
• Roșu nu înseamnă boală, iar albastru nu înseamnă lipsă. Aproximativ 5% dintre valorile unui om perfect sănătos ies oricum din intervalul considerat obișnuit, din motive pur statistice.
• Contează tiparele, nu petele izolate: o abatere care apare pe mai multe măsuri, în aceeași zonă, și care se potrivește cu ce resimți.
• Raportul nu pune diagnostice. Academia Americană de Neurologie avertizează că raportul theta/beta nu trebuie să țină locul evaluării clinice în ADHD, din cauza ratei mari de rezultate fals pozitive (Gloss și colab., 2016).
• Starea din ziua înregistrării schimbă harta. Somnul, cofeina și medicamentele lasă urme vizibile, de aceea interpretarea se face împreună cu istoricul tău.

Raportul qEEG: ce este și ce conține

Raportul qEEG este rezultatul prelucrării matematice a unei înregistrări EEG. Semnalul brut, cules cu 19 electrozi, este curățat de artefacte, descompus pe benzi de frecvență și comparat cu o bază de date normativă. Ce primești este traducerea în imagini și cifre a acestei comparații. Diferența față de electroencefalograma citită de neurolog este explicată în articolul despre qEEG și EEG-ul clinic.

Deși formatul diferă de la un sistem la altul, structura este aproape mereu aceeași:

• condițiile de înregistrare, de regulă cu ochii închiși și cu ochii deschiși;
• hărți de putere pe fiecare bandă de frecvență, în valori absolute și relative;
• hărți de scoruri z, care arată abaterea față de grupul de referință;
• rapoarte între benzi, măsuri de asimetrie și de conectivitate;
• reconstrucția tridimensională a surselor de activitate, numită sLORETA;
• un rezumat și, dacă este cazul, o propunere de protocol.

Partea cea mai importantă a documentului nu este niciuna dintre hărți. Este rezumatul scris de specialist, care leagă cifrele de motivul pentru care ai venit.

Cum citești hărțile colorate

Patru noțiuni sunt suficiente ca să nu te pierzi printre pagini.

Scorul z

Scorul z spune la câte abateri standard te afli față de media grupului de referință. Zero înseamnă exact în medie. Valorile între -2 și +2 sunt considerate, de regulă, în intervalul obișnuit și apar în nuanțe neutre. Roșul și albastrul marchează valorile mai mari, respectiv mai mici decât media, cu atât mai intens cu cât distanța este mai mare.

Două lucruri decurg de aici. Scorul z măsoară diferența, nu problema: a fi diferit de medie nu este același lucru cu a avea un deficit. Și totul depinde de calitatea grupului de referință și de cât de bine ți se potrivește.

Puterea absolută și puterea relativă

Puterea absolută arată câtă activitate există într-o bandă, într-un anumit loc. Depinde și de grosimea craniului sau de contactul electrozilor, deci variază mult între oameni. Puterea relativă arată cât din activitatea totală revine fiecărei benzi. Un rezultat este mai convingător atunci când apare în ambele feluri de măsurare.

Benzile de frecvență

Activitatea este împărțită, de la lent la rapid, în delta, theta, alfa și beta. Fiecare bandă este asociată cu anumite stări, de la somn la concentrare, dar niciuna nu este „bună" sau „rea" în sine. Contează unde apare, când și în ce proporție. Rolul fiecăreia este descris în articolul despre undele cerebrale.

Ochi închiși și ochi deschiși

Cu ochii închiși, la majoritatea oamenilor apare un ritm alfa amplu în partea din spate a capului, care scade la deschiderea ochilor. Felul în care creierul trece de la o stare la alta este o informație în sine. De aceea hărțile celor două condiții se citesc împreună, nu separat.

Măsurile dincolo de putere

Hărțile de putere spun câtă activitate există. Restul raportului încearcă să spună cum este organizată.

Rapoartele între benzi

Cel mai cunoscut este raportul theta/beta, folosit mult timp ca marker pentru ADHD. Este și cel mai bun exemplu de prudență. Academia Americană de Neurologie a evaluat dovezile și a concluzionat că acest raport, chiar combinat cu puterea beta frontală, nu este suficient de exact și nu trebuie să țină locul evaluării clinice standard. Motivul invocat este rata inacceptabil de mare a rezultatelor fals pozitive (Gloss și colab., 2016, Neurology). Ce se poate spune onest despre acest marker este în articolul despre profilul qEEG în ADHD.

Asimetria

Compară activitatea dintre zonele pereche ale celor două emisfere. Diferențe mici sunt normale. O asimetrie mare și constantă este un element care merită corelat cu simptomele, nu un verdict.

Coerența și conectivitatea

Arată cât de sincronizat lucrează două regiuni. Valorile prea mici sugerează zone care comunică puțin, iar cele prea mari, zone care nu se diferențiază suficient. Sunt măsurile cele mai sensibile la artefacte și la metoda de calcul, deci cele care cer cea mai multă prudență.

sLORETA

Este un model matematic care estimează, pornind de la semnalul de la suprafață, din ce zone mai profunde vine activitatea. Imaginile tridimensionale arată spectaculos, dar rămân estimări făcute din 19 puncte de măsurare. Nu au precizia unui RMN și nu arată structura creierului. Diferențele dintre aceste metode sunt explicate în articolul despre neurofeedbackul cu fMRI și cu EEG.

De ce „roșu" nu înseamnă „stricat"

Aceasta este ideea de reținut dacă uiți tot restul, iar motivele sunt trei.

Statistica produce pete de la sine. Un raport conține sute sau mii de valori: benzi, înmulțite cu electrozi, înmulțite cu condiții și cu tipuri de măsuri. Într-o distribuție normală, aproximativ 5% dintre valori cad în afara intervalului dintre -2 și +2. La o mie de valori, asta înseamnă zeci de „abateri" la un om fără nicio problemă.

Media nu este un ideal. Baza de date descrie un grup, nu un standard pe care toată lumea ar trebui să îl atingă. Oamenii cu abilități neobișnuite, cei foarte antrenați sau cei cu un anumit temperament pot ieși din medie fără ca asta să însemne ceva de reparat.

O abatere fără simptom nu este o țintă. Ce se caută este suprapunerea dintre trei lucruri: un tipar care apare pe mai multe măsuri, într-o zonă cu rol cunoscut, și o dificultate reală din viața ta. Fără al treilea element, o pată colorată este o curiozitate.

Aceeași disciplină de lectură se aplică oricărui raport cu multe cifre, de la analize de sânge la un raport genetic.

Ce poate schimba harta în ziua înregistrării

O înregistrare surprinde o jumătate de oră din viața creierului tău. Ce ai făcut înainte se vede.

• Somnul. Oboseala și somnolența cresc activitatea lentă. O noapte proastă poate arăta ca un creier „încetinit".
• Cofeina. Într-un studiu controlat, o singură doză a redus global puterea în benzile theta și alfa (Barry și colab., 2009).
• Medicamentele. O trecere în revistă notează că excesul de activitate beta și o creștere ușoară a activității theta sunt cele mai frecvente modificări EEG asociate cu medicația (Blume, 2006, Journal of Clinical Neurophysiology).
• Artefactele. Clipitul, încleștarea maxilarului și mișcarea produc semnale mult mai mari decât cele cerebrale. Sunt îndepărtate la prelucrare, dar nu întotdeauna complet.

De aceea un raport serios menționează condițiile de înregistrare, iar interpretarea ține cont de ce ai declarat despre somn, cafea și tratamente. Dacă ceva din acea zi a fost neobișnuit, spune la consultație.

Ce nu poate spune raportul

Limitele sunt la fel de importante ca rezultatele.

• Nu pune diagnostice. ADHD, autismul, depresia sau anxietatea se diagnostichează clinic, de către medic sau de psihologul clinician. Raportul poate adăuga informație, nu poate decide.
• Nu vede leziuni. Tumorile, accidentele vasculare sau malformațiile se caută cu imagistică medicală.
• Nu măsoară inteligența sau caracterul. Nicio hartă nu arată cât de capabil ești.
• Nu prezice viitorul. Arată cum funcționa creierul în ziua înregistrării, în condițiile respective.

Un raport care promite mai mult decât atât este un semnal de alarmă, la fel ca cele descrise în ghidul despre alegerea unei clinici de neurofeedback.

Întrebări de pus la consultația de interpretare

Consultația de interpretare este momentul în care raportul capătă sens. Șase întrebări scot din ea cel mai mult:

• Care sunt cele două sau trei tipare care se repetă în mai multe părți ale raportului?
• Cum se leagă ele de motivul pentru care am venit?
• Ce abateri din raport sunt, cel mai probabil, fără importanță?
• Ce din rezultat ar putea ține de starea mea din ziua aceea?
• Ce se propune, concret, pe baza acestor date și ce alternative există?
• Ce ar trebui discutat cu medicul meu, nu aici?

Ultima întrebare contează. Un specialist serios îți va spune și unde se termină competența lui.

De la raport la protocol

Rostul practic al raportului este să ghideze pasul următor. Dacă neurofeedbackul are sens, tiparele identificate stabilesc ce se antrenează, în ce zone și în ce direcție, lucru descris în articolul despre protocolul personalizat și în cel despre tipurile de protocoale.

Raportul este și un punct de plecare măsurabil. Evaluarea se poate repeta după 20-40 de ședințe, pentru a vedea ce s-a schimbat. Progresul se judecă însă în primul rând după cum te simți și cum funcționezi, nu după culoarea hărții. Cât durează până apar schimbările este descris în articolul despre rezultate și durată.

Uneori concluzia este că nu există nimic de antrenat sau că altceva trebuie rezolvat întâi. Și acesta este un rezultat util.

FAQ

Ce înseamnă culoarea roșie pe hartă? Că valoarea din acea zonă este mai mare decât media grupului de referință, de regulă cu peste două abateri standard. Nu înseamnă automat o problemă. Contează dacă apare consecvent și dacă se leagă de ce resimți.

Raportul qEEG poate pune diagnosticul de ADHD? Nu. Diagnosticul este clinic și aparține medicului psihiatru. Academia Americană de Neurologie avertizează explicit că markerii EEG nu trebuie să țină locul evaluării standard, din cauza rezultatelor fals pozitive.

Pot duce raportul la medicul meu? Da, și este o idee bună. Este o informație complementară. Medicul decide dacă și cum o folosește, alături de consult și de investigațiile medicale.

De ce arată diferit harta cu ochii închiși față de cea cu ochii deschiși? Pentru că sunt două stări diferite ale creierului. Cu ochii închiși domină ritmul alfa din partea posterioară, care se atenuează la deschiderea ochilor. Diferența dintre cele două condiții face parte din evaluare.

Cât de des trebuie repetat un brain mapping? Nu există o regulă fixă. Se face o dată, la început, și se poate repeta după 20-40 de ședințe de neurofeedback, pentru a evalua schimbarea. Repetarea frecventă, fără un motiv, nu aduce informație nouă.

Concluzie

Un raport qEEG este o hartă statistică, nu o radiografie. Arată unde și cât te abați de la media unui grup de referință, într-o anumită zi și într-o anumită stare. Culorile intense atrag privirea, dar valoarea documentului stă în tiparele care se repetă și în legătura lor cu viața ta de zi cu zi.

Citit corect, raportul răspunde la o întrebare precisă: există un tipar de funcționare care se potrivește cu ce resimt și care poate fi antrenat? Pentru orice altă întrebare, de la diagnostic la tratament, răspunsul se află la medic.

Notă educațională (nu sfat medical): Acest articol este educațional. Nu este sfat medical. Brain mapping-ul (qEEG) este o evaluare funcțională și nu reprezintă un diagnostic medical. Nu înlocuiește consultul neurologic sau psihiatric și nici investigațiile imagistice. Neurofeedbackul este o intervenție complementară, care se adaugă tratamentului stabilit de medic. Conținutul nu înlocuiește diagnosticul, tratamentul sau monitorizarea medicală.

Ce include evaluarea este descris pe pagina de brain mapping, iar pasul următor, pe cea de neurofeedback. Restul articolelor sunt în categoria Neurofeedback, începând cu ce este brain mapping-ul.